sergiu rizescu
Sergiu Rizescu s-a născut la 23 iulie 1932 în Costești, Argeș și a fost arestat când era încă student. Arestat în decembrie 1952, la scurt timp după terminarea liceului, a fost acuzat de ,,uneltire" și condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a făcut parte dintr-o organizație anticomunistă. Tatăl său fusese arestat câteva luni mai devreme, în Săptămâna Patimilor. Chiar dacă nu a trecut prin "reeducare", a fost victima bătăilor dure din anchete. A trecut prin închisorile de la Pitești, Jilava, Dej, Cavnic.
La închisoarea de la Pitești a petrecut un an și două luni.
,,Am fost arestat în 1952, la câteva luni după tatăl meu. Eram în celulă la teribila închisoare Piteşti, la câteva sute de metri de liceul pe care îl absolvisem şi la un kilometru de bunica mea care mă mângâiase pe cap. Tata nu a ştiut iniţial că am fost arestat. Au fost multe zile teribile, inclusiv zile în care ne era foarte foame şi am fi dat orice pentru o bucăţică de mămăligă... Erau zile în care printre zăbrelele de la celulă venea miros de sarmale şi cozonaci... îmi imaginam că mănânc... Cea mai frumoasă zi din detenţie şi una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea a fost pe 14 iunie 1954, când am fost scos din celulă şi dus în faţă cu o echipă de doi ofiţeri şi au vrut să mă facă informator. A fost cea mai fericită zi pentru că am refuzat să fiu informator al Securităţii şi deşi eram în celulă, mă simţeam liber”, a spus Sergiu Rizescu.
Fost deţinut timp de un an şi două luni la închisoarea Piteşti, Sergiu Rizescu (87 de ani) a depănat câteva dintre amintirile din acea perioada teribilă. Acesta a fost arestat şi condamnat în 1952, la scurt timp după terminarea liceului, şi chiar dacă nu a trecut prin "reeducare", a fost victima bătăilor dure din anchete.
Sergiu Rizescu a fost deputat din partea PNŢCD în perioada 1992-2000.
În prezent este președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și locuiește în Pitești.
Arhiva Memorialului Închisoarea Pitești