radu ciuceanu

Născut la 15 aprilie 1929 în Gai, o suburbie a Aradului, Radu Ciuceanu a absolvit în 1947 Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova. În acelaşi an a pus bazele unui grup de rezistenţă armată anticomunistă pe care l-a afiliat Mişcării Naţionale de Rezistenţă a generalului Iancu Carlaonţ. În acelaşi an, el absolvise Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi se înscrisese la Facultatea de Medicină.

Ciuceanu a fost arestat pe 22 septembrie 1948 şi condamnat la 15 ani de temniţă grea pentru activitatea sa în cadrul organizaţiei de rezistenţă, fiind închis, pe parcursul anilor, la penitenciarele Craiova, Piteşti, Jilava, Târgşor, Gherla, Dej şi Văcăreşti.

Radu Ciuceanu a fost torturat în camera 4-spital de la Închisoarea Pitești încă din 30 decembrie 1949, numărându-se printre cei care au încercat, fără succes, să îl oprească pe Ţurcanu in atacul asupra lui Ion Angelescu. Deoarece, în speranţa unui tratament mai blând, el s-a declarat elev la momentul întocmirii actelor, Ciuceanu a fost transferat la Târgşor după puţină vreme şi, trecând şi prin Jilava cu acest prilej, a reuşit să avertizeze mai multe persoane cu privire la acţiunea de reeducare.

 În decembrie 1950 a fost trimis la Gherla, iar acolo, îmbolnăvindu-se grav, a fost mutat la o cameră de muribunzi, căreia însă i-a supravieţuit. Începând cu luna mai 1951, Radu Ciuceanu a fost din nou supus torturilor, în camera 99, pentru că torturile din cadrul reeducării se extinseseră deja la Gherla. Aici, el îl cunoaşte pe Vintilă Vais, care avea legături sus-puse la nivelul Partidului Muncitoresc Român şi care intrase în puşcărie din cauza unui conflict cu Marin Jianu, ministru adjunct de Interne. Întrezărind o oportunitate, Ciuceanu îl convinge pe Vais să încerce să atragă atenţia Securităţii prin declaraţiile sale din cadrul demascărilor. Planul a reuşit, iar Vais a fost chemat la Securitatea din Bucureşti în septembrie 1951. Profitând de acest prilej, Vais a dat detalii amănunţite despre torturile la care sunt supuşi deţinuţii în cadrul „reeducării”. Deşi nu este limpede ce rol au avut declaraţiile lui Vais în oprirea torturilor, cert este că a fost ordonată o anchetă de la Bucureşti, iar începând cu septembrie 1951 s-a revenit treptat la metode non-violente.

Eliberat în toamna lui 1963, Ciuceanu a fost constant urmărit de Securitate, el continuând să critice regimul şi în libertate. A reuşit să termine Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 1970, iar apoi s-a angajat ca arheolog la Institutul de Arheologie şi, mai apoi, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti.

Este unul dintre fondatorii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, membru al Academiei Române, şi director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a fondat la începutul anilor ’90 cu scopul de a cerceta istoria recentă a României şi a spaţiului est-european.

Implicat o vreme în politică, Radu Ciuceanu a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 1990-1992 şi preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei a Camerei Deputaţilor între 2000 şi 2004.

A murit în 2022, la București.

Alin Mureşan, Cronica unei sinucideri asistate, Manuscris, 2017